Dakota. Confederaţie a indienilor de limbă Siouan din nordul Marilor Câmpii ocupa iniţial regiunea de la izvoarele fluviului Mississippi, în Minnesota şi Wisconsin. Au fost semnalaţi pentru prima oară la 1658, când 30 de sate ale lor ocupau această regiune, purtând numeroase războaie cu indienii Ojibwa.

Dakota este un cuvânt în dialectul Santee al cărui semnificaţie este de aliaţi sau prieteni. Lakota este o versiune a aceluiaşi cuvânt, în dialectul Teton. Li se spunea de asemenea Sioux, prescurtând termenul Ojibwa nadowesioux care înseamnă duşman.

Confederaţia a fost cunoscută ca "sfatul celor şapte focuri obşteşti," corespunzătoare celor şapte triburi - Mdewkanton, Sisseton, Wahpekute, Wahpeton, Yankton, Yanktonnai şi Teton - însă asocierea lor este probabil mai veche, deoarece în secolul al nouăsprezecelea apăreau ca trei triburi distincte: Santee (sau Dakota) cu ramurile Mdewkanton, Sisseton, Wahpekute şi Wahpeton, Yankton (sau Nakota) cu ramurile Yankton şi Yanktonnai şi Teton (sau Lakota), acesta din urmă fiind cel mai numeros, cuprinzând la rândul său şapte ramuri. Fiecare ramură tribală era formată din mai multe cete sau aşezări de sine stătătoare şi în general nu exista o căpetenie recunoscută de mai multe sate. A fost cel mai puternic grup amerindian din Marile Câmpii, păstrându-şi până astăzi superioritatea numerică printre triburile acestei provincii.

2010 © Wild West Magazin